curs Expert Achiziţii Publice

În perioada urmãtoare va avea loc în Bucuresti, Piteşti, Valcea, Craiova, Targoviste, Slatina, Brasov deschiderea unei noi sesiuni a cursului Expert Achiziţii Publice, curs oferit de Profesional New Consult, acreditat, diplome recunoscute de Ministerele Muncii si Educaţiei. Cursul este necesar şi util tuturor firmelor şi instituţiilor publice (primãrii, şcoli, spitale, alte unitãţi publice) ce achiziţioneazã sau comercializeazã bunuri şi servicii prin acest sistem.

Tematica abordatã ȋn cadrul cursului constã ȋn prezentarea domeniului achiziţiilor publice; Reguli aplicabile pentru atribuirea contractelor; Proceduri de atribuire; Modalitãţi speciale de atribuire a contractului; Procedura SEAP e-licitaţie; Atribuirea şi derularea contractului de achiziţie publicã; Soluţionarea contestaţiilor, cãi de atac ȋmpotriva deciziilor C.N.S.C.; Soluţionarea litigiilor ȋn instanţã; Contravenţii şi sancţiuni.

Puteţi participa la cursul de Expert Achiziţii Publice, curs ce demareazã ȋn perioada urmãtoare. Cursul este oferit la cel mai bun preţ de pe piaţã, plata acestuia putând fi fãcutã şi ȋn rate iar pentru plata integral se aplicã reduceri importatnte.

Cursul asigurã cunoştinţe teoretice şi practice, precum şi suport de curs ȋn format electronic, ce pot fi folosite cu succes pe parcursul activitãţii ȋn profesia de Expert Achiziţii Publice.
Pentru detalii şi ȋnscrieri vã puteţi adresa societãţii Profesional New Consult la urmãtoarele coordonate :
           telefoane: 0784.045.025, 0758.490.490, 0784.333.777
site-ul firmei : www.profesionalnewconsult.ro
email office@profesionalnewconsult.ro
Adresa firmei : Bld. I.C. Brãtianu, Bl. D6, (în spatele complexului Fortuna), Jud. Argeş, în spatele hypermarket Prima - birou înscrieri şi sãli de curs.

De asemenea, ȋn perioada urmãtoare profesional New Consult anunţã deschiderea urmãtoarelor cursuri :
           Curs Responsabil de Mediu .

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CURS STILIST PROTEZIST UNGHII cu GEL - www.profesionalnewconsult.ro

Curs Masaj Reflexoterapeutic

CURS MAKEUP PROFESIONAL BASIC DELUXE - www.profesionalnewconsult.ro