Curs Pomicultor - acreditat ANC, diplome recunoscute la nivel naţional şi european


Dorind sã vinã ȋn ȋntâmpinarea persoanelor şi unitãţilor comerciale care activeazã ȋn domeniul agriculturii, Profesional New Consult organizeazã ȋn perioada urmãtoare, curs Pomicultor, curs recunoscut de Ministerele Muncii şi Educaţiei. Considerând cã agricultura este o specializare de viitor ȋn România, firma, ȋşi propune prin specialiştii pe care ȋi are sã formeze personal pregãtit ȋn domeniul pomiculturii.

Cursul este util celor care au plantaţii pomicole sau intenţioneazã sã ȋnfiinţeze astfel de plantaţii, celor care doresc sã lucreze şi sã ȋntreţinã pomii ȋn cadrul propriilor grãdini sau cultivã arbuşti pentru a-i comercializa sau cei care vor sã demareze o afacere ȋn domeniul agricol. Nu ȋn ultimul rând cursul este necesar celor care doresc sã acceseze fonduri europene, constituind un avantaj in plus la intocmirea dosarelor aferente cererilor de finantare pentru Masura 141 si Masura 112 din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) .

Cursul, oferit la pretul de 550 lei, asigurã pregãtirea teoreticã dar şi practicã, formatorii specialiştii, formându-vã ȋn specializarea de Pomicultor, fiind oferit şi un suport de curs pe suport electronic, complex şi complet necesar şi util ȋn domeniu.

Pentru detalii şi ȋnscrieri vã puteţi adresa societãţii Profesional New Consult la urmãtoarele coordonate :
            telefoane: 0784.045.025, 0784.333.777
                      fax: 0348.436.899
Sediul firmei este ȋn strada Victoriei, nr.36, etaj 3, Piteşti, Argeş

De asemenea, ȋn perioada urmãtoare profesional New Consult anunţã deschiderea urmãtoarelor cursuri :
Curs Viticultor – 350 lei ;
Curs Apicultor – 300 lei ;

Curs Agricultor – 400 lei .

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CURS STILIST PROTEZIST UNGHII cu GEL - www.profesionalnewconsult.ro

Curs Masaj Reflexoterapeutic

CURS MAKEUP PROFESIONAL BASIC DELUXE - www.profesionalnewconsult.ro